Problema abandonului scolar

“Conflictul mocnea deja de citeva vreme în mintea lui Radu . Cu note slabe si numeroase pedepse, mama lui nu mai ştia ce să-i facă să-l oblige să acorde atenţia şcolii şi să coopereze cu profesorii lui.Tatăl niciodata nu era acasă , iar din cauza taxelor care trebuiau plătite,mama lucra tot felul de slujbe marunte. Banii le ajungeau de la avans la salariu,iar Radu nu avea voie să cheltuie pentru nevoile sale . Radu socotea ca ar putea sa abandoneze şcoala şi să-şi găsească un loc de muncă ,ca să facă în sfirşit lucrurile pe care şi le dorea.Ce bine ar fi să scape de toate bătăile de cap: de certurile de la şcoală, de certurile cu mama, de orele plictisitoare; avantajele erau clare. În curând avea să devina “un barbat pe picioarele lui”.

Rata abandonului este mult mai ridicata în învăţământul urban. Statisticile demonstrează că şcolile din centrele oraselor care îşi concentrează serios atenţia asupra menţinerii ordinii şi a disciplinei , asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, are un nivel sensibil mai scazut de nereuşite şi de abandonuri şcolare.

Din cauza dezvoltării neîntrerupte a tehnologiilor şi din cauza nevoii tot mai mari de pregatire pentru o cariera şi o ocupaţie,elevii şi studenţii care abandoneaza şcoala se vor trezi marginalizaţi.Pentru ca cei care abandoneaza şcoala se găsesc în imposibilitatea de a-şi valorifica cel puţin înzestrările elementare, ei riscă să aibă parte de serioase dificultăţi financiare şi de realizări drastic limitate – ambele aspecte putând avea consecinţe nefaste asupra căsătoriei şi familiei persoanelor în cauză. Motivul pentru care copilul are anumite trăsături de caracter, care pot fi deviante, sunt preluate din mediul în care a crescut şi în care s-a dezvoltat.

Abandonul şcolar este o problema majoră care are încă serioase consecinţe sociale.

Efetele abandonului scolar Sociologii considera ca abandonarea scolii este o problema sociala care genereaza are un set de consecinte cu bataie lunga.Cercetarile arata ca cei care ambadoneaza scoala nu numai ca nu au sanse sa cistige pe piata muncii,dar nu au nici sanse sa fie integrati in forta de munca.Cei care si-au interrupt studiile unt intr-o mult mai mare masura dependenti de programele de intretinere si ajutor decit restul populatiei.

Un elev care îşi rezolvă frustrările şcolare,va ajunge curînd să descopere efectele dureroase ale deciziei sale.Puterea scăzută de cumpătare şi stilul de viaţă care însoţesc inevitabil veniturile reduse, generează mai multe frustrări,dezamăgiri şi stres decât îşi pot imagina majoritatea adolescentilor.

Devianţa şcolară

„Devianţa şcolară „- desemnează, în sens general, ansamblul comportamentelor care încalcă sau transgresează normele şi valorile şcolare. În literatura de specialitate se folosesc, cu semnificaţii apropiate de cea a conceptului de „devianţă şcolară” – cu care nu se identifica însă-, o varietate de termeni: indisciplină, rezistenţî şcolară, delincvenţă juvenilă, inadaptare şcolară, tulburare de comportament.
Indisciplina este un fenomen extrem de complex, ce permite diverse interpretări şi explicatii; astfel, elevii sunt indisciplinati deoarece:

-caută să câştige atenţia adultului,

-sunt plictisiţi,

-simt că sunt trataţi nedrept,

-nu au incredere in adult sau/si in ceilalti colegi,

-se simt umiliţi de eşecurile lor şcolare,

-sunt trataţi necorespunzator cu nivelul posibilităţilor lor şi cu vârsta,

-caută să dobândească putere şi control asupra altora,

-vor să dovedească ceva colegilor,

-se simt frustraţi sau respinşi,

-se tem,

-au tulburări neurologice etc.

În şcoală, un act de indisciplina are loc cand conduita unui elev îi impiedică pe ceilalţi să participe la procesul de învăţare sau perturbă activitatea de predare a profesorului.
Delincvenţa juvenilă este un concept juridic, care desemneaza totalitatea conduitelor care încalcă norma juridică şi care aparţin minorilor.Poate fi definită ca un comportament de încălcare a legilor din partea celor care, din cauza tinereţii lor, nu sunt încă vazuţi ca fiind pe deplin responsabili pentru acţiunile lor.

Majoritatea conduitelor de delincventa juvenila pot fi încadrate in patru mari categorii:

-furt,

-violenţa pentru a obţine un avantaj material,

-încălcarea legilor de statut (abandon şcolar, absenteism) şi

-comportamentul de grup sau de banda receptat de ceilalţi ca ameninţător din cauza zgomotului şi activităţilor fizice implicate.
Conceptul de „inadaptare” este marca perspectivei psihologice; copilul inadaptat e cel al cărui comportament, indiferent de cauză, îl impiedică să beneficieze de experienţele educaţionale şi sociale obişnuite, atât în şcoală, cât şi acasă.Orice conduită de devianţă şcolară presupune implicit o formă de inadaptare. Este foarte dificil de stabilit o diferenţă specifică între cei doi termeni. Daca avem în vedere faptul că indicatorul predictiv cel mai puternic al adaptării şcolare este succesul şcolar şi că există unii elevi bine adaptaţi, dar care manifestă conduite deviante, atunci am fi inclinati să credem ca „devianta scolara” are o accepţiune mult mai largă decât cea a conceptului de „inadaptare şcolară”.
Conceptul de „rezistenţă şcolară„ este un concept specific abordării socioculturale. Strategia rezistenţei şcolare constă în refuzul normelor şi valorilor specifice culturii scolare; elevii le contestă deoarece sesizează că valorile şi acţiunile şcolii sunt incompatibile cu lumea în care trăiesc ei. Şcoala şi cultura şcolară sunt percepute în mare măsură ca o formă de constângere. În faţa acestei constrângeri, elevii reacţionează – rezistă- în singurul mod pe care îl cunosc: perturbând activitatea educativă, absentând, evadând.
Preferinţa pentru sintagma „problemă de comportament„, aparuta în anii „80 şi generalizată în deceniul următor promovează o noua viziune asupra conduitelor deviante ale copiilor, si anume indică o diminuare a încărcăturii psihopatologice a acestor conduite, sustinând convingerea că locul în care conduita acestor copii se poate ameliora cel mai usor este şcoală obişnuită.La nivelul definirii problemelor de comportament, se remarcă trecerea de la o definiţie obiectivă, normativă, de genul „încălcare a normelor si valorilor”, în care accentul cade pe aspectele exterioare, care sunt considerate prioritare, la definiţii de tip criteriologic în cazul cărora reperele se referă la personalitatea elevului, la trebuinţele acestuia.